Decarbonizarea totală este imposibilă – iată de ce

Conversația globală despre obiectivul de zero emisii nete s-a concentrat aproape exclusiv pe energie, dar această abordare ignoră o realitate fundamentală: aproximativ 15-20% din consumul global de combustibili fosili nu este niciodată ars, ci transformat în materialele fizice ale vieții moderne.

Această cifră reprezentativă include plasticele, polimerii, fertilizatorii, adezivii, solvenții și textilele sintetice care ne înconjoară în fiecare zi. Când aceste produse sunt în final incinerate, degradate sau eliminate, carbonul lor se întoarce în atmosferă, contribuind la încălzirea globală într-un mod care este real, în creștere și aproape complet absent din calculele mainstream pentru zero emisii nete, potrivit unei analize publicate în The Conversation.

Industria chimică reprezintă motorul upstream al multor materiale moderne, folosind aproximativ 14% din cererea globală de petrol și 8% din cererea de gaze. Amoniaca, produsă din gaze naturale prin procesul Haber-Bosch vechi de un secol, stă la baza fertilizatorilor care hrănesc aproximativ jumătate din populația lumii. Etilena, derivată din petrolul brut, este punctul de plecare pentru o gamă enormă de plastice, solvenți și acoperiri.

Lumea produce aproximativ 400 de milioane de tone de plastic anual, aproape tot din materii prime fosile. Doar 9% este reciclat vreodată. Restul este incinerat, depozitat la groapa de gunoi sau pierdut în mediu. Fiecare cale returnează carbonul fosil în atmosferă la viteze diferite.

Soluția nu este eliminarea completă a carbonului din industrie, ci încetarea tratării carbonului fosil ca materie primă implicită. Carbonul poate proveni din surse vegetale, produse de deșeuri din agricultură sau silvicultură, sau din dioxidul de carbon captat din procesele industriale. Construcțiile oferă promisiuni deosebite, deoarece clădirile pot sta 50-100 de ani, astfel carbonul din materialele lor poate rămâne blocat decenii întregi.

Realizarea acestei tranziții necesită șase elemente care trebuie să funcționeze împreună: noi materiale cu performanțe echivalente, cartografierea onestă a aprovizionării cu carbon durabil, politici care recompensează carbonul circular, evaluări riguroase de ciclul de viață, infrastructură pentru sfârșitul de viață și încredere prin etichetare și certificare transparentă.