Juan Mayorga: „Teatrul meu nu caută să reconstruiască trecutul, ci un combat între trecut și prezent"

Dramaturgul și academicianul spaniol Juan Mayorga (Madrid, 1965) își pregătește premiera piesei „El jardín quemado" (Grădina arsă) la Teatro de La Abadía din Madrid, o producție care explorează zonele gri ale istoriei prin prisma unei povești fictive amplasate într-un spital psihiatric. Piesa, regizată chiar de autor, va fi prezentată cu un cast remarcabil care include pe Adriana Ozores și Loreto Mauleón în rolurile principale.

Inspirația pentru această lucrare a venit dintr-o știre citită în presă, care menționa vânzarea unor dosare medicale de la un spital psihiatric la o piață de vechituri. Detaliul care l-a impresionat pe Mayorga a fost descoperirea unui număr anormal de mare de internări în timpul Războiului Civil. Această observație l-a făcut să se întrebe: de ce ar putea exista mai multe internări într-un spital psihiatric în timpul unui război civil? Răspunsurile posibile variază de la nebuna provocată de război până la internări forțate pentru protejare sau pedeapsă.

Piesa prezintă confruntarea dintre Benet, un tânăr psihiatru care ajunge la spitalul psihiatric San Miguel, și Garay, directorul instituției care conducea și în timpul războiului civil. Mayorga subliniază că opera nu este documentară - personajele sunt fictive, nu istorice. În versiunea actuală, personajele principale sunt femei, o transformare pe care autorul o consideră fundamentală: „Am impresia că îi așteptam pe ele, că fără să știu scriam pentru ele."

Deși inspirată din contextul Războiului Civil Spaniol, piesa nu menționează explicit Spania sau conflictul național. Mayorga a optat pentru o abordare universală, permițând spectatorilor să recunoască situații similare din Yugoslavia, Ucraina sau din războaiele mondiale. Conform publicației ABC, autorul explorează trei teme centrale: imprevizibilitatea trecutului, nebunia și „zona gri" - conceptul preluat de la Primo Levi care descrie spațiul liminal unde granița dintre victimă și călău se estompează. Prin această perspectivă, Mayorga nu caută să reconstruiască trecutul, ci să creeze „o întâlnire periculoasă între prezent și trecut", provocând un dialog care să destabilizeze ambele temporalități.