Emisiile de gaze cu efect de seră de la cultivarea orezului s-au dublat la nivel mondial din anii 1960

Orezul hrănește mai mult de jumătate din populația lumii, de la terasele din Asia de Sud-Est până la câmpurile irigate din China și India. Însă aceleași soluri inundate care ajută orezul să prospere creează și condiții ideale pentru microbii care eliberează gaze cu efect de seră.

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători în domeniul mediului și agriculturii relevă că emisiile de gaze cu efect de seră de la culturile de orez s-au dublat aproape la nivel mondial din anii 1960, ajungând în medie la aproximativ 1,1 miliarde de tone echivalent dioxid de carbon pe an în deceniul 2010. Această cifră echivalează cu emisiile anuale ale a 239 milioane de automobile, transformând cultivarea orezului în cea mai mare sursă de emisii din agricultură, după creșterea animalelor.

Creșterea emisiilor se datorează în principal extinderii suprafețelor cultivate cu orez și intensificării practicilor de management agricol. Peste jumătate din creșterea globală provine din expansiunea zonelor de cultivare - în Africa, de exemplu, suprafața cultivată cu orez s-a dublat aproximativ din anii 1960. În același timp, fermierii folosesc mai mulți îngrășăminte și amendamente organice, plantează soiuri mai productive și cresc plantele mai dens. O practică particulară - lăsarea tulpinilor de orez în câmp după recoltare și ararea acestora în sol pentru îmbunătățirea fertilității - a fost responsabilă pentru aproximativ 18% din creșterea emisiilor nete.

Cercetătorii de la The Conversation estimează că practicile optimizate actuale ar putea reduce emisiile globale de la orez cu aproximativ 10% până la mijlocul secolului. Acestea includ reducerea utilizării îngrășămintelor, managementul irigațiilor pentru a permite perioade uscate între inundații și reducerea arăturii. Managementul apei se dovedește un instrument puternic - drenarea periodică a câmpurilor reduce producția de metan, deși poate crește ușor emisiile de oxid de azot. Totuși, reduceri mai substanțiale sunt necesare pentru a încetini schimbările climatice, necesitând dezvoltarea unor strategii suplimentare și mai eficiente.